casatorie

Cum să NU cucereşti o femeie

               Îmi trece prin minte acum celebra scenă a tangoului din şi mai celebrul film „Scent of a woman”. Personajul lui Al Pacino, deşi orb şi chiar trecut de prima tinereţe (a doua, de fapt, dar e mult prea şarmant domnul!), cucereşte o femeie în cel mai simplu şi totodata senzual mod cu putinţă: invitând-o la dans. Desigur, veţi spune acum că vorbim despre un film, despre o situaţie fictivă şi că şi noi dansăm destul de frecvent (unii foarte bine, chiar!). Dar de ce oare femeile nu mai sunt cucerite ca „pe vremuri”? Să fie ele de vină sau să îşi fi pierdut bărbaţii instinctul de vânători şi îndemânarea?

Ce-i drept, metodele de a atrage şi a cuceri o femeie au devenit destul de lipsite de farmec şi originalitate odată cu apariţia internetului şi a relaţiilor online. Însă noi nu suntem aici ca să le condamnam ori ca să semnăm vreo petiţie pentru proclamarea scrisorilor scrise de mână ca mijloc de comunicare pentru îndragostiţi. Articolul de faţă se presupune a veni în ajutorul bărbaţilor rămaşi fără inspiraţie, sugerându-le ceea ce îşi propune încă din titlu: cum să NU cucerească o femeie.

Discutăm în primul rând despre abordarea online, cea mai frecvent întâlnită şi utilizată. Distanţa dintre tine, bărbatul în căutare, şi domnişoara/doamna vizată este una suficient de mare încât să nu te mai afecteze timiditatea, temerile ori faptul că în acel moment nu eşti îmbrăcat la patru ace. Totuşi, să iniţiezi o conversaţie cu prea cunoscuta formulă „Cf pisi?” nu este recomandat, decât dacă dânsa nu este cumva acoperită cu blană, are mustăţi şi urechi ascuţite. Apoi, presupunând că ai depăşit acest impediment şi ai reuşit să saluţi într-o manieră neutră şi politicoasă, cum să continui discuţia şi să captezi interesul?

În primul rând, întrebările de genul „Si unde locuieşti?” ori „Câţi ani ai?” nu prea îşi au locul; dacă domnişoara va dori să te invite acasă la o cafea sau să îi schimbi un bec, te va informa ea însăşi la momentul oportun care îi este adresa. Şi să recunoaştem, vârsta unei femei este un subiect tabu în legătură cu care te poţi informa prin simpla vizualizare a profilului ei de pe o reţea de socializare! Nu este prea greu, aşa-i?

În al doilea rând, complimentele nu ar trebui niciodată să fie prea multe la număr într-o primă conversaţie. În caz că te gândeşti că o vei impresiona declarându-i că o placi pentru simplitatea ei, mai gândeşte-te o dată: femeile nu sunt fiinţe simple! Pot să stea suspendate pe tocuri o zi şi o noapte doar pentru că au ceva mai mult stil şi să nu mănânce nimic timp de 3 zile, doar pentru a încăpea în rochia cumpărată în mod intenţionat cu o mărime mai mică, plâng la filme siropoase în timp ce protagoniştii se căsătoresc şi se supără fără motiv, în speranţa ca tu, bărbatule, să realizezi că ai cam uitat de aniversarea voastră de 7 luni şi că ar cam trebui să mai speli şi tu câteodată vasele! Ţi se mai pare simplă? Şi dacă îi vei spune şi că ţi-ar trebui o hartă pentru că te-ai pierdut în ochii ei, cu siguranţă că lupta e deja pierdută! Femeilor le plac bărbaţii descurcăreţi, cu simţul orientării în spaţiu, nu cei care se rătăcesc uşor!

Apoi, trebuie să reţii că insistenţele repetate nu sunt niciodată apreciate! Poate că tu consideri că femeia „se lasă greu” şi că trebuie să perseverezi, însă, de cele mai multe ori, un refuz este un refuz şi pace! Este posibil ca domnişoara să aibă o slujbă solicitantă care să nu îi lase timpul necesar construirii unei relaţii; este de asemenea posibil să îi aminteşti de o mai veche iubire atunci când îi scrii „Bună dimineaţa!”. Cert este că atunci când o femeie nu te vrea, este mai bine să te retragi şi să îţi canalizezi energia şi atenţia către o alta mai dornică să te cunoască.

casatorie capitolAtunci când vine vorba însă de cucerirea „face-to-face”, lucrurile devin mai complicate. Nu trebuie să fii nici prea îndrăzneţ, dar nici să-l rogi pe prietenul tău cel mai bun să cucerească şi pentru tine o tânără domniţă aflată la o întâlnire cu ale ei prietene. Nu trebuie să te lauzi cu maşina din dotare şi cu portofelul tău plin, căci apoi tot tu vei suferi că domnişoara te place doar pentru ceea ce ai, nu pentru ceea ce eşti. Nu trebuie să te uiţi după alte picioare atunci când îi vorbeşti şi nici să pari plictisit atunci când îţi povesteşte despre pisicile ei. Şi nu ar strica să mai cumperi şi tu din când în când câte-o floare, că doar nu sunt chiar atât de scumpe! ! Desigur, te-ar ajuta şi să te informezi înainte şi să lecturezi puţin din Codul bunelor maniere. Şi, din nou, nu mai cere hărţi şi nu te mai rătăci în ochii ei, oricât de albaştri ar fi!

În mod evident, toate eforturile tale, bărbatule, s-ar putea finaliza şi cu un „rămânem prieteni!”, însă de ce să nu exersezi puţin şi să nu aplici şi alte metode de cucerire? Te-ai putea surprinde pe tine însuţi comportându-te ca un gentleman, ai face-o pe mama ta mândră de tine şi poate că ai atrage şi alte femei decât cele cu care deja te-ai obişnuit.

Ah, şi nu uita cel mai important lucru: nu ucide, rogu-te, gramatica limbii române!

Si intr-un final cand va venii momentul sa te insori cu ea noi Restaurant Capitol i-ti vom fi alaturi,te vom cosilia si te vom ajuta pentru a scapa de provocarile acestui eveniment

Capitol

 

 

LEAVE A REPLY